ZBORURI ÎN ABIS (II)
*
Cât tu de zi satir, săpând, spre- a le descoperi
cu-vintele în irişii sălcii din lacrimi s-au uscat
să nu poţi să le-mpărţi la cei de mult plecați…
deslănţui rugi iconice, olimpian în zbor…
*
Te vindecă platonic, ale serii stele -n hău
de schije colţuroase, stăpâne-s pe clavir ,
ca şarpele de sticlă ascuns în ceasul rău…
Himere-s stelele şi-n sine le deplângi
*
albastrul rug în care ard şi lesne tu le stingi...
din degete înfragezite de dezmierd pustiu,
simţi unghiile cum le cresc din bonturi ruginii
ca sângele roz-blue, să-ţi simtă ghimpii tăi…
*
-Te cheamă, dar, a le salva în carduşi zarea
gonită de ființe ce- aduc în lacrimi ploaia…
Ademenit de vise şi re- mpăcat cu-o lume,
cânţi în duet cu moartea, cu verbe-n rugăciune
*
Nu cânţi acum, aşa cum le cântai atunci…
ce altora nu plac, că nu ştii să le suni...
acum, doar din burhai învii zăpezile pe lunci
şi-nalți pe cercuri crucile de-nţelepciuni,
*
Dar, pe adevărul ne-nţeles, de gând să-l răstigneşti
cu Eol și iubita lui, zefirul să împărăţeşti
pe văi albastre, printre rugi, în hârjoniri de vis
cu briza primăverii, tu, din nou păcătuieşti,
*
o- ngenunchezi cu-n cer de-mbrăţişări
iar clipele-n clepsidră grea de-al stelelor nisip,
în desfrânări prin haos, în zboruri prin abis,
le- mparţi, să nu-ți rămână, cu cine-ţi este scris!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu