PE
PÂRTIA ANILOR
*
Atunci hoinăreai sub mirificul bolţii
acoperite de seninul în emerald
şi de ploile dese și calde ale verilor
cu fugere în jasp, în concerte de păsări…
*
Îţi coborai de multe ori la picioare
munţii Bucovinei tremoli şi bălani,
și înălţai zmeii de carton şi mucava,
sub alintul de briză al primăverii…
*
De atunci păstoreşti ruginite stelele
pe văile axinii ale bolţii prin cuvinte
cu balsam de philadelphus şi cimbru,
de tei tomentoși, crini gânditori şi narcise…
*
Din mugetul soarelui, la crepuscul,
înţelegeai vrerile sângerii ale cerului
neînceputul în începutul de plăceri,
de atunci și în culorile serii de acum…
*
Cu căldura inimii ai pârguit în maci
lanurile de pâine cu miez de iulie…
ai izvorât din fântâni visele- pârâul
l-ai primenit cu fiecare gând în cuvânt.
*
Ai hoinărit prin crâng cu zorii înrourați
pe sub cireşii violeţi şi mălinii înfloriţi,
prin undele de clestar, să-ţi asculţi
glasul ce-ţi susura necontenit pârăul…
*
Ciutele serii fierbinţi stelele erau iubitele
şi le păstoreai pe albastrul tăpşan…
le sărutai cerbicea sub salcâmii ninşi
şi le scuturai pe irişi cerul de flori…!
Ele te urmau, iubitoare, în zâmbet, în cor,
dăltuindu-ţi adolescenţa în chip…
pe pajiştile crisalide le tot alergai atunci,
spălându-le gleznele în roua dimineţilor…
*
Fiecare vis al tău zbura cu ale cerului aripi
printre florile bolţii bătută în ametist,
lăsând urme albe pe pârtia anilor,
oglindiri solare și sonice vise de un mirabil neînceput…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu