Literatura:Drumul la castel; G.A.S.

GHORGHE APETROAE ~  CÂNTECUL LUI  CRISTOPHER COLUMBUS  (4)

DRUMUL LA CASTEL 

În port, ajuns la chei,

desprins de lunga caravelă

în mângâieri cu soarele

în braţe strâns,
pe umerii săi largi,

cu cerul levantin,
urca pe scara-naltă-n arce de recif ,
nerăbdător  a-şi revedea castelul,

El, prinţul Cristofor…

Era uimit de fluorinele verduri

de pe- alei cu oglindiri în cer,

cu  rodii și magnolii zăpezite-n flori

ce  îi curtau misterul...!

Cu aripile–ntinse peste necuprins
îl însoţea, în dans, din cheiul vechi,

 bacantă-n fața lui, Lilith,
și-l îndrăgea-n păcatul ei,

în urma prințului, Ursita:
răspunsul îi era turcoazul- 

chihlimbar al fiecărui val
și-un dor aprins de un alt țărm

de Porto Santo…,patria Felippei,

iar gândul îi plutea din nou

spre – Azorele, un gând plutind

 pe madeire larguri…!

În urmă-i, valuri năvăleau pe chei,
scăldând faleza–n boraciu cinabru

și undele-nspumate șiroiau pe zări,

spre-a  năbui cu unduiri în vele –

cum briza rece concertând cu el
prin turmalinul ancheriu al serii…

Columbele-i stropeau azurul crisotil
cu soarele l-apus și cu aprinse stele…

dansa turcoazul viu al depărtării

cu adamitul cris al bolții egeene…!
… era viu cerul, de prasen cuprins

și-al lui castel pe stânci, un vis,

curtat…, era iubit de briza serii!...

În jur, livezile de rodii ninse-n rodosiu
batute-n salbe-mbălsămau Levantul…!

Era o cale-a lui, în diamant și-absint

sub grelele de flori culcate ramuri

pe-a lui cuprins de duh și de neliniști-
- prinţese, florile-i erau acum

 și îl ningeau cu zâmbetul luminii

în mersul spre palate-n raze prins…,

magnolii, drumu-i înflorea pe cale…!
… corole mari frenetice valsau

cu dorul prințului în tainicul Levant,
iubirea fără margini a Felippei…!

rămasă-n Porto Santo-n paradis,

adânc visând pe  madeiric țărm,

de zbor- un nor spre cheiul levantin

cuprins de  triste princiare zodii…!