Literatura: Poeta Romita Malina Constantin; Gheorghe Apetroae, Sibiu

Romita Malina Constantin

Gheorghe Apetroae, Sibiu· 

Romita Malina Constantin cu ,,ultimul avertisment'' conștientizează reușita ființării sale în devenirea-i lăuntrică , o maturizare spiritual-reflexivă precoce, fără o mediere așteptată , obiectivată de un exterior ontologic stimulatoriu, nu simulatoriu  și care putea fi obținută prin exercițiul iubirii adevărate, așa cum aceasta îl visa și îl credea, în soluția împlinirii sale spirituale. .. Existențialul  său perceput cu intensitatea iubirii apofantice și-l banalizează, acum și psiho- istoric, fiindu-i dinamizat doar prin mixajul reușit între esteticul juvenil, etic și thanatos  ”în multe seri am vorbit despre cum se moare simplu/ fără nici un geamăt în sărut.”  La acest stadiu de gnozism a reușit să ajungă, dincolo de reveriile  paradisiace ale iubirii sale stelare în care credea și pe care le sacraliza. A căutat mult acest paradis, fără a-l găsi undeva, spre a beneficia meritat de el, după intenstatea credinței sale în iubirea absolută,  eternă  ”încet iubirea se așează pe pernă/ și întinde picioarele către ușă/ iar eu strig /m-ai mințit când te țineam în brațe /mi-ai spus că vom reinventa cupola stelelor/ că mă vei învăța toate secretele/ mi-ai dat să beau izvorul viselor”.....Mai mult, anamnetic, poeta Romita Malina Constantin nu acceptă resemnarea, dimpotrivă, într-un nou stadiu existential, cel pro-generator,  pe care, deși îl acceptă biologic, își manifestă totuși o reacție dezavuantă , o stare antinomică, în raport cu iubirea, ca principiu existential galactic cu valențe metafizice, cea care i-a lipsit ființării sale cultural- spirituale primare. Va uzita, din bogata sa recuzită auctorială, de elemente panteiste  în metafore care configurează metafizic produsul iubirii ca rezultantă a gravitației magnetismului iubirii adevărate… Acest produs literar genezic de înjumătățire ”fisionabil”  îl conștientizează și-l accepta, dar fără a-l neglija și fără un beneficiu axial, fără a gusta din acesta, așa cum își imagina poeta  ” te urăsc iubire/ te urăsc/ credeam că ucizi moartea / sau că o transformi în primăvară /că știi să o lipești de sâni /și că o hrănești cu laptele tău/ lasă-mă/ sunt atât de mică sunt mică /și am febră”... Romita Malina Constantin , deși încercată de lipsa trăirii unei iubiri în sacralitatea acesteia, adevărate, promisă de providență în fața altarului de lumină a iubirii universale, nu va renunță la acest ideal, soluția acestui exercițiu, fiind permanența căutării iubirii în deplinătatea ființării ontice pe câmpul decopleșit de penumbrele incognoscibilității metafizice.. ... Un final cu un apel aproape disperat la pronia cerească, în primirea harului promis și așteptat, într-un final , pentru compensarea cu o iubire din iubirea adevărată, lăuntrică în sens metafizic, a ceeia ce-i lipsea din ecuația ființării sale și din care se deduce, din contextul acestui discurs metaforic, un final luminat de speranță, aproape liniștitor  în templul ființării sale lăuntrice,... Felicitări pentru această poetă care, dincolo de unele scăpări în exprimarea estetică, care pot fi recuperate în exersarea textual- poetică, posedă un cuantum de reflexivitate intuituivă  deloc neglijabil...Gheorghe Apetroae,  Sibiu