III. ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
ALTARUL DE SCOICĂ
În cochilia primei moluşte ai găsit
loc de adăpost pentru primele tale
semne de viaţă, răsăriri de ne-linişti:
primele cu-vinte: imitări de valuri
în straie de gând - străine simţiri
semănate peste tot, de atunci pentru
acum, în femeie, cu sârg, să răsară
stela aprinsă-n refugiul spiralei să ardă,
să-ţi crească vânjos adamicul trunchi
sub tunete şi ploi căzute din hăuri
în glasul de valuri tot alte cu-vinte
risipă, cu prime semne de înfloriri,
ploi în lumea dinăuntru...miracol
în game de cântece triste şi de dragoste,
spre vindecarea altui zori de zi...
cu-vânt îmbrăcat în straie de valuri
şi sirenic gând astral al Lunei în doliu
pentru cel naufragiat de ea şi purtat
înspre trecutul orb al altor stânci...
Echo, te-nvaţă semnul întoarcerii..
cel lepădat de patimi, ascuns în comori...
unde se stinge, stă-n el să răsară
ropot de ploaie, din tunet şi valuri...
Înfloresc pe cer rozele nopţilor reci
cu balsam de ţărmuri stelare şi dorm
în braţele albe-ale brizei, cum scoica
sub corole de irişi în linişti, simţind
leagănul de îngeri , divine ofrande
în nopţi de iubire egee, mistere în plâns...
plutesc în ele, clare visele mării -
fiorii de rouă renăscută din crug
în hlamida de rugă şi trudă absurdă
trupul lor, sipete pelagice de ispitiri...
Tu, peste Tot, răsări din ascultarea
cântului orfic în altarul ei feminin,
de sidef...tristeţea -ţi alungă prin clipă
şi-ţi pierzi în rostiri vreri de iubire,
lumini şi umbre în cochilia inimii,
ştiut de vecia zeiască, a nu te dori!...
În păcate lumeşti şi în singurătate,
de despărţire, o târâtoare moluscă
te ascunzi în scoica ei, spre a nu muri…
moluscă în tremur, cu fiori de lumină
şi glas din glasul valului, cel veşnic al ei...
în tine, cerul lazur, în El, levantin!..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu