IV. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI –
ZIDUL FLORILOR DIN ETER
De când pe locuri de obârşii, norii călători
de amintiri, adeseori, îţi trec şi îţi petrec
cu chip de flori , tăceri, în dor, sporind
livezilor bătute în blestem, cu muguri, în absint...
te aciuieşti prea lesne-n triste convertiri...
Că ei se duc banal şi cad, să geamă-n val
tot mai împătimiţi de-albastru şi mărgean...
În tine, mai ales, trec vreri între carnale ploi,
te leapădă de umbre, de geamăt şi noroi,
de-nsângerările cu-vântului vieţii înapoi...
Da ! că tu şi - aici de mult trăieşti în flori
şi-n dorul lor: cuprins în spiritul de graţii...
ca să te ştii zidit în rangul tău de zeu
îţi prelungeşti în clipe verzi, scara vieţii,
s-ajungi la harul duhului curat din astre,
încreştinat de loc, păşind pe lespezi aspre,
copilul, ieri rebelul , azi declarat ateu,
un asasin de umbre şi de-axinite ceţuri
din poposirea în trăirea lor, un răsărit,
acum, întru cu-vânt, efebul libertăţii!..
Aici, de mult te porţi şi te simţi bine,
cer în balsam de gânduri blue şi roze,
eşti valu-n chin, ne-linişti de arcoze
pe irişi, nesătul de desfătări re-bele,
de viaţă , beat , de cer şi vrerile eterne.....
ţinutul ţi-i de griji , al cerbului rănit,
străin, în schimb, de valul rece-al serii ,
în strajă razei: înger de regret cuprins,
un tot mai duh, din al lui duh născut
să izvorăşti în inimi, să sporeşti în semn,
luminii să dai sens şi chip, iubirii ţel
prin fiecare pas, te-nşeli şi-nşeli destine!..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu