IV. TEMPLE ÎN FLĂCĂRI
ALTE NE- LINIŞTI
Să se audă în El, pentru Ea şi mai aprinsă Sinelui,
ne-liniştea primei faceri e o poruncă a Lui, în Eden...
Sânii ei, în lemnul Lui sculptaţi, i-a-mbogăţit în verv
cu zbuciumul Selenei, în chinul mării şi-i sărută,
la ţărmul ei tremol cu valuri adamite-zmaragde...
E marea de seară, cea obosită de ne-liniştea vrerii
purtată pe braţele fluviu, sângerând în sălcii şi trestii
căzute pe plaurul în rătăciri, ce sar din rime alături
zdrobite şi aruncate în polder de valuri înalte bacante:
lebede valsând elegant printre nuferi şi irişi albaştri...
Sunt în ne-linişti de trecere înspre oriunde oricând
ameţite de alint şi de al Ei farmec, de mult feminin,
trunchiurile reci trăznite, în odihna de plutire unite-
suflete re-trezite în amorul lor din eluvii de ritmuri
în fulgere, ne-linişti, izvorând din miracol şi şoapte,
dintr-o pace lăuntrică ce revelă unire în zborul lung -
geniul flăcării Lui, revărsat sirenic pe-al Ei amor:
al femeiei profet, bătătorind, în Ea, tot alte ne-linişti ...
Se mistuiesc în flăcări de re-facere, rarele-i pâlpâiri...
Bat clopote de re-naştere, înfloriri ale altor trezimi
de lumina apropierii Marelui Zeu, în a Ei re-venire
în straie de ne-linişti la primă vagandă ne-oprită iubire
limpezită în floarea roşie de mac, revărsată peste El
raze-n apus, dorinţa aproapelui din mugurii calzi
ard din El, vecia lanului copt, siderale ne-linişti....
ard din El, vecia lanului copt, siderale ne-linişti....
bat clopote de amiezi în munţii corali de sidef şi safir
s-asculte Ea cum cresc, sporind crine desmine înfloriri
fără voinţa Fortunei, zeiţa destinului, ce oarbă în vreri
împarte, după plac, iluzii şi ne-linişti, să crească în Sine,
lăsând cenuşa arderii din Fulger, restul în despărţire
de albatrosul lovit cu valul ce bate în cheiul iubirii ....
Bat clopote cu limbile grele de foc, răscolind în abise
Luceferi, de simţire încinşi,cu-vântând fiori în ne-linişti,
când glasul stelar sparge necontenit bolta de îngeri...
Străbat vidul barbar cu simţ de ne-limită în ne-linişti
ploile trecerii norilor gri şi reci, în ropote de amăgire,
tiranice gânduri- Unindu-i, muşcând din apusa iubire,
voinţa oarbă a lui a fi, a lumii sacră avere, prin Haos...
Când luntraşul Charon, să-i treacă, pe rând, Acheronul-
Styxul înspumat, pe cei cheamaţi cu glasu-i în infern
cel gazdă eternă : izvor de apuse plăceri şi de repaos,
Ne-liniştile o desfată-n Parnasul Cu-vintelor din Re-vederi ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu