Literatura, Alte ne-linişti, Gheorghe Apetroae Sibiu

IV.  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI                                                                        

ALTE   NE- LINIŞTI

Să se  audă în  El,  pentru Ea  şi  mai aprinsă Sinelui,

ne-liniştea  primei faceri e o poruncă a Lui, în Eden...

Sânii ei, în lemnul Lui sculptaţi, i-a-mbogăţit în verv

cu zbuciumul  Selenei, în chinul  mării  şi-i sărută,

la ţărmul ei tremol cu  valuri  adamite-zmaragde...

E marea de seară, cea obosită  de ne-liniştea vrerii

purtată pe braţele fluviu, sângerând în sălcii şi trestii

căzute pe plaurul în rătăciri, ce sar din rime  alături

zdrobite şi aruncate în polder de valuri înalte bacante:

lebede valsând elegant printre nuferi şi irişi albaştri...

Sunt în ne-linişti de trecere înspre oriunde oricând 

ameţite de alint şi de al Ei farmec, de mult feminin,

trunchiurile reci trăznite, în odihna de plutire unite-

suflete re-trezite în amorul lor din eluvii de ritmuri

în fulgere, ne-linişti, izvorând din miracol  şi şoapte,

dintr-o pace lăuntrică ce revelă unire în zborul lung -

geniul flăcării Lui, revărsat sirenic pe-al Ei amor:

al femeiei profet, bătătorind, în Ea, tot alte ne-linişti ...

Se mistuiesc în flăcări de re-facere, rarele-i  pâlpâiri...

Bat clopote de re-naştere, înfloriri  ale  altor trezimi

de lumina apropierii Marelui Zeu, în a Ei  re-venire

în straie de ne-linişti la primă vagandă ne-oprită iubire

limpezită în floarea roşie de mac, revărsată peste El

raze-n apus, dorinţa  aproapelui  din  mugurii  calzi 

ard din El, vecia lanului copt, siderale ne-linişti....

bat clopote de amiezi în munţii corali de sidef şi safir

s-asculte Ea cum cresc, sporind crine desmine înfloriri

fără voinţa Fortunei, zeiţa destinului, ce oarbă în vreri

împarte, după plac, iluzii şi ne-linişti, să crească în Sine,

lăsând cenuşa arderii din Fulger, restul în despărţire

de albatrosul lovit cu valul ce bate în cheiul iubirii ....

Bat clopote cu limbile grele de foc, răscolind în abise

Luceferi, de  simţire încinşi,cu-vântând fiori în ne-linişti,

când glasul stelar sparge necontenit bolta de îngeri...

Străbat vidul barbar cu simţ de ne-limită în ne-linişti

ploile trecerii norilor gri şi reci, în ropote de amăgire,

tiranice gânduri- Unindu-i, muşcând din apusa iubire,

voinţa oarbă a lui a fi, a lumii sacră avere, prin Haos...

Când luntraşul Charon, să-i treacă, pe rând, Acheronul-

Styxul înspumat, pe cei cheamaţi cu glasu-i în infern 

cel gazdă  eternă : izvor de apuse plăceri şi  de repaos,

Ne-liniştile o desfată-n Parnasul  Cu-vintelor din  Re-vederi ...