III. ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
TRATAT DESPRE EXTAZ
Trist, ca Dionysus, sfârşind actul iubirii
cu nesătula bacchantă re-belă, ne-bună...
disperatelor ne-linişti, le des- cânţi,
cum unui început de vindecare ,
alături de îngeri,în pustiu,nu în Olimp,
în grota în care ai rămas, a curta
metafizicii, primordiul stem-sâmbure :
profunzimea existenţei tale fragede :
iubirea de haos şi de dedalic impuls...
Acolo , împreună cu ei şi , fără ei ,
sorbi nestingherit ambrozia extazului-
chinuitoare flăcări de pe irişii firii,
din sânii cerului, ai Lunei lui pline,
pe care-i mângâi, ca pe-o primăvară
iubită, cum pe ai stelelor virgine pe luncă,
ce -ţi slujesc şi-acum, tot păcătuind
cu alizeele calde, în adieri sibile….
poetic i-alinţi şi- n ispitire-i frămânţi
cu marea clipelor trecute singure...
De început, dorit, cobori, a mărturisi
înaintarea în moarte prin arderea
miezului orgiastic al lăuntrului fecund:
regret al suferinţei marelui Sine,
voluptatea femeii, o blue, în melancolie,
prea- vinovată de ordinea lumii.....
Faţa ţi- e lividă de un sigur regret...
În ochii ei chinuiţi de grije, în dorinţi,
sub pleoapele-i cinabre ale luminii
hoinăreşte misterul adânc al vrerii,
întrezărind semne feminine, în stele...
Te -aşezi ne-îndoielnic, în faţa durerii
tulburat de tăcere şi-avid de re-vedere..
aproape de înţelegerea amuţirii,
tot mai vinovat , ecstatic şi singur,
dispreţuit ţi-i a-vântul, judecat cu ură,
sinelui tău, îi aproape frumos, nimicul ,
cum iadului , cu-vântul înlăuntrului...
Încerci amăgirea ruginiilor tăceri,
cum a disperatelor nove, în aşteptări…
Dar tu din ne-linişti extragi rădăcini
şi cauţi să asculţi şoptirea în ele,
a fiecărui val al vieţii, în adamice plăceri,
cu-vântul libertate, mângâierile de moarte!...
Din sângele cald, în adânc,în vieţi re-ciclat,
cur-tat şi sfinţit cu voinţa eternă,
răsăre-n a-vânt, spre apus, o sinceră lume
din pântecul stelar, de graţie, al Mumei!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu