NOUA ARCADIE
Din mari imperii diacrone,
tu săpâneşti Totul , în sine,
zile şi nopţi, veghe şi somn
ce-s date Lui, le ai în tine…
Pe braţe porţi cerul de roze,
buchetul aştrilor de crini
şi vârful cel înfipt în creste:
caninii lupului flămând...
Şi nu te-nfricoşezi de valuri,
cutremur, trăznet ori furtuni,
nici de al nopţii, rece-n haos,
puhoiul umbrei pe genuni…
Dorinţa vieţii îţi sporeşte
în fluviul soarelei pe munţi
şi-n neodihnă-ţi gravitează…,
cu-n zâmbet lacrima-ţi înfrunţi…
Robit de eşti, ţi- alegi cu-vinte-
columne: flăcări în pustiu,
ignori ordini universale,
cu Totul-n mers, de-acord , nu fii...
Şi- n haos, câte-s existenţe,
ce-şi ard cinabric viaţa lor,
le cânţi , redând eter nităţii,
celest, cu-vântul împlinilor!....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu