Gheorghe APETROAE: Eugène Ionesco, scurtă biografie
Eugène Ionesco, n. 26 noiembrie 1910, Slatina, România, d. 28 martie 1994 (83 de ani), la Paris și înmormântat în Cimitirul Montparnasse. Este un dramaturg francez de origine română și membru al Academiei Franceze. Stabilit în Franța, începând din anul 1938, a abordat cu o viziune etică și novatoare, remarcată prin forță morală și expresivitate verbală, teatrului absurdului și teatru de situații, cu afinități în <<teatrul cruzimii>> lui Antonin Artaud , un teatru suprarealist, înnobilat și cu frecvente sugestii - experiențe recunoscute din literatura română (automatismul verbal și lipsa de stil ), exprimarea stereotipică, preluată de la I.L. Caragiale, dar și predilecția pentru situațiile paradoxale, de coșmar, uneori onirice, grotesc - absurde, șocante - preluate de la Urmuz, ce tind spre formula spectacolului satiric-dramatic, total, eliberat de convențiile tradiționale... A abordat și un teatru al tragicului existențial și al absurdului, după exprimarea autorului, <<violent comic, violent tragic>>. Opera ionesciană este în fondul ei o parodie a platitudinii vieții burgheze, cu lume avută și pitorescă, intens subliniată prin viziunea absenței cauzalității acțiunii, evidente în piesele sale dramatice, cu un stil concis și eliptic: La cantatrice chauve, 1950- Cântăreața cheală; La leson, 1951- Lecția; Les chaises, 1952 - scaunele; Victimes du devoir, 1953 -Victimile datoriei; Le nouveau locataire, 1957,- Noul locatar; Tueur sans gage, 1957 - Ucigași fără simbrie; Le roi se meurt, 1959 - Regele moare; Rhinoceros, 1960 - Rinocerii; La soif et la faim, 1966 - Setea și foamea. Din proza sa memorialistică amintim : Notes et contrenotes, 1962 - Note și contranote), iar din eseistica critică: Nu, 1934; versuri( Elegii mărunte pentru ființe mici, 1931. G.A.S.
Eugène Ionesco, n. 26 noiembrie 1910, Slatina, România, d. 28 martie 1994 (83 de ani), la Paris și înmormântat în Cimitirul Montparnasse. Este un dramaturg francez de origine română și membru al Academiei Franceze. Stabilit în Franța, începând din anul 1938, a abordat cu o viziune etică și novatoare, remarcată prin forță morală și expresivitate verbală, teatrului absurdului și teatru de situații, cu afinități în <<teatrul cruzimii>> lui Antonin Artaud , un teatru suprarealist, înnobilat și cu frecvente sugestii - experiențe recunoscute din literatura română (automatismul verbal și lipsa de stil ), exprimarea stereotipică, preluată de la I.L. Caragiale, dar și predilecția pentru situațiile paradoxale, de coșmar, uneori onirice, grotesc - absurde, șocante - preluate de la Urmuz, ce tind spre formula spectacolului satiric-dramatic, total, eliberat de convențiile tradiționale... A abordat și un teatru al tragicului existențial și al absurdului, după exprimarea autorului, <<violent comic, violent tragic>>. Opera ionesciană este în fondul ei o parodie a platitudinii vieții burgheze, cu lume avută și pitorescă, intens subliniată prin viziunea absenței cauzalității acțiunii, evidente în piesele sale dramatice, cu un stil concis și eliptic: La cantatrice chauve, 1950- Cântăreața cheală; La leson, 1951- Lecția; Les chaises, 1952 - scaunele; Victimes du devoir, 1953 -Victimile datoriei; Le nouveau locataire, 1957,- Noul locatar; Tueur sans gage, 1957 - Ucigași fără simbrie; Le roi se meurt, 1959 - Regele moare; Rhinoceros, 1960 - Rinocerii; La soif et la faim, 1966 - Setea și foamea. Din proza sa memorialistică amintim : Notes et contrenotes, 1962 - Note și contranote), iar din eseistica critică: Nu, 1934; versuri( Elegii mărunte pentru ființe mici, 1931. G.A.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu