Literatura, După o rătăcire, Gheorghe Apetroae Sibiu

   VIII.   ELEGII ÎN IMAGINI

4. IV  . DUPĂ  O  RĂTĂCIRE

Am revenit psalmodiind cântări

în nopţile de linişti, sub salcâmi…

Cu buzele emfatice, de aşteptări,

am sărutat pe cer, polară, fruntea ta

de lut  al rătăcirilor în vene

şi părul tău vâlvoi, învăluit de nori

de dezmierdări : platonice - aurori,

l-am răsfirat  pe înspumate ape!...

Cu tâlc, femeie, ţi-am zâmbit,

să mă primeşti în raza ta de-atunci,

în ea să uit şi-n ea să-n văţ

cum să-nfloresc un crin sălbatic,

sângerând pe seară diafanul astru…

cum să iubesc şi cum să aromez

în pâine miezul zilei mai carnal,

cum să-l dezbrac de gândurile rele,

în oase drepte, rătăcind cu demonii

pe  vântuite  înnoptate creste

şi-n lanul plin de maci albaştri,

de cercul crucii, umbra răstignind,

apoi de braţul flăcării s-o prind

şi-n zborul grav  de fluturi albi,

să-mi uit de cât am fost iubit

de zei, de vânt, de îngeri şi de flori,

de ne-nceputul de balsam - sedus,

al vrerilor ninsori prin mine rătăcite…

în cercul sângelui , săpând cuvinte,

să pot  a evada din nepăsarea clipei,

să-n văţ s-ajung din nou supus

sub straja –n zorii altor neputinţe ,

sedus  de crug, de  nimbul unui nor

păstorul îngeresc şi, turn bătut de vânt,

căzut ecou a câte-s ne-mplinite,

să sap în sufletu-mi aprins, morminte…

Fălticeni , 11.04.1965