Literatura, Despre stafii, Gheorghe Apetroae Sibiu

III.  TEMPLE  ÎN  FLĂCĂRI

 DESPRE  STAFII

Diavolul negru, nestingherit,

trece prin glod, bălăcind...

mistreţul  cu râtul prea hâd

şi colţii înfipţi în hăţiş bălos

scormone năuc în istoria

stâncilor tale albastre...,dar
 

scormonitorul diversiv

nu-şi ia seamă de cum cresc

rădăcinile- stânci de nobleţe!
petrece răul, dar  trecerea-ţi

durează o vreme regală…
 

Sălbatic e cu-vântul  păcătos,

pocneşte necrotic şi găunos,

ca o prăjină strâmbă trasă

din gardul  putred al moşiei,

culcat de mistreţul Selenei…
 

Din strâmtori, la albele larguri,
gornind princiar firescul,
cerbul se înnalţă la ţancuri

sprijinind bolta regală-

singura şansă  a  pajiştei...!
 

În rest, sunt mulţi proştii

pe care-i sângerează colţii

mistreţului,
 băloşiţi în spaime?!
 

De urci zările înspre apus,

atingi în boronire pajiştile  

cu re-ngălbenirea rece a toamnei…
 

caprele negre  pe trecere

sângerează stafiile veacului…

Mioarele au coborât de curând

în ţarcuri , la datini …
 

pe când, istoria ta le stă

căpuşă, în gât

îţi ascunde regalitatea cervidă,

linguşitorii în gri şi foarte mulţi,

trădătorii tăi hipohondrici ,

stafiilor, să placă, o rescriu …