marți, 14 iunie 2011

Literatura, Chloris, Gheorghe Apetroae Sibiu


IV.   SONATA  ASTRELOR


6.IV.    CHLORIS

Pe-aldine roze lungi cărări,
din lutul tău îţi cântă  orfic
însângerat de-nmugurire
un vid  în răsăritul grav…
asculţi glasul străin, vuind
din  razele ce  limpezi curg
în  despletiri din adevăr
pe  iarba  udă  de  lumină…
sunt flăcări, arce-n destrămări…
ne- linişti şi  lungi  aşteptări…

E prima, Chloris, cea-nflorită
în sânii rotunjiţi de  El…
tot semănând pe cer alt cer,
şi regăseste-n ei vâltoarea
din Gangele  cu- nfiorarea
prin trup, plăcerile-i cuminţi…

S-ocupi  imensul,  îl deşiri
un nor de fluturi : stele-n cârd,
ce cad , spre  a le păstori…
le tot săruţi, să le seduci,
cu ele,  rătăcind absurdul…
În turnul  tău  uşor le  urci
prin venele- cărări albastre...
să le subjugi le răstigneşti
fiinţa  lor, pe-a ta  icoană
în patul cald al închinării
tot  altelor  iubiri  lactee…

Eşti  zeul ce presară –n flori
pe câmpul selenar din zori,
răsunet  lung  de  nou ecou
adânc, pe-ntinsul  singuratic
pe valul de  topaz smaraldic,
regine - n galaxii , pe veacuri
galactice  vele ,  pe larguri

Din  nostalgii şi  din mister,
cu-o primavară -n mari  iubiri, 
lumina ei  la proră-o urci,
pe frunte irişi  să-ţi răsară,
tot semănând pe cer,  alt cer...


Sibiu,  3.03. 1988

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu