IV. SONATA ASTRELOR
6.IV. CHLORIS
Pe-aldine roze lungi cărări,
din lutul tău îţi cântă orfic
însângerat de-nmugurire
un vid în răsăritul grav…
asculţi glasul străin, vuind
din razele ce limpezi curg
în despletiri din adevăr
pe iarba udă de lumină…
sunt flăcări, arce-n destrămări…
ne- linişti şi lungi aşteptări…
E prima, Chloris, cea-nflorită
în sânii rotunjiţi de El…
tot semănând pe cer alt cer,
şi regăseste-n ei vâltoarea
din Gangele cu- nfiorarea
prin trup, plăcerile-i cuminţi…
S-ocupi imensul, îl deşiri
un nor de fluturi : stele-n cârd,
ce cad , spre a le păstori…
le tot săruţi, să le seduci,
cu ele, rătăcind absurdul…
În turnul tău uşor le urci
prin venele- cărări albastre...
să le subjugi le răstigneşti
fiinţa lor, pe-a ta icoană
în patul cald al închinării
tot altelor iubiri lactee…
Eşti zeul ce presară –n flori
pe câmpul selenar din zori,
răsunet lung de nou ecou
adânc, pe-ntinsul singuratic
pe valul de topaz smaraldic,
regine - n galaxii , pe veacuri
galactice vele , pe larguri …
Din nostalgii şi din mister,
cu-o primavară -n mari iubiri,
lumina ei la proră-o urci,
pe frunte irişi să-ţi răsară,
tot semănând pe cer, alt cer...
Sibiu, 3.03. 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu