ELEGII ÎN IMAGINI
10 . IV. LA MARIAJ II
În largul poienii din pădurea albastră,
la izvoarele serii colorate de toamnă,
Cerbul, plin de trufie, în inima turmei,
un arcaş dibaci al coroanei tenebre,
adulmecă bolta, suflarea şi-aprinde…
săgeată cu vârful de sceptru s-aruncă,
ia stelele-n coarne şi cerul la fugă...
toţi arborii vremii îi freamătă-n vene…
Dar, de vânt îndemnaţi, spre pradă trimişi
în haită, pe cerb, de cornul de lună aprinşi,
câinii Proserpinei îl scot din turmă,
colţii: raze-I înfing în coapsele-I albe,
gambele-I sfâşie, spre luncă-l aleargă...
stele, în salbe, copitele-I scapără…
sângele serii îi curge de sub chişiţa neagră
şi cade sub stânci andaluzite, un tunet
cu-o ultimă spasmă, în ultimul muget…
un astru, de zile apus, sub stei alunecă !...
Departe rămase, de vreme, în ele trezite,
de urletul apelor însângerate de seară,
ciutele-l uită şi sorb izvoarele nopţii
din al zilei crepuscul, îmbătate de vise...
pe pajiştea luminii, petrec cerbu-n uitare,
în alte valuri de raze,cu-ai nopţii centauri,
pe pajiştea luminii, petrec cerbu-n uitare,
în alte valuri de raze,cu-ai nopţii centauri,
ciutele serii împreună se scaldă…
In mersul bolţii , din noapte, pasc zorii veciei :
flăcări de sânge în vreri mai dianic aprinse..
E iarăşi logodnă şi e nuntă-n tot cerul,
e un rai de plăceri, poiana albastră-a luminii !..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu