Ţară bolnavă
Ţară bolnavă, durerea şi răul
îţi zac ascunse
cu cerul în noroi şi pâslă de fum...
din zăpezile pe stânci
balauri cresc pe creste,
purtaţi de vântul toamnei
peste stei, nebuni …
Cascade, peste tot, îţi înzăporesc
lumina din izvoare,
bulboanele-nghiţind îngheţul tău
în râu;
mai vin şi păsările-n crâng,
doar ca să-ţi cânte jalea,
când şobolani din zodii îţi mişună
urban sătui destui …
şi-ţi dorm „bâtlani” în trestii
şi-n mâl „ceata de broaşte”,
iar nada în năvod s-adună
tot mai greu …
Mai ai femei cu braţele de flori
întinse prin casele curate,
uitate de plăceri...
Mai stau căpiţele de fân
în dosul şurii
şi-n ţarc mioare, prea puţine,
mai behăie de miel,
iar vacile, rămase din măcel,
aşteaptă de păşune,
s-adune-n clopul sorţii,
al laptelui „mister” …
Mai ai cărările pe crestele alpestre,
tot aşteptând mioarele în turme
care nu mai vin
şi stele blonde-ţi mai răsar devreme,
dar când te văd în chin,
în noapte-ţi pier senin …
Ţi se-nmulţesc, în schimb, „hârciogii”,
se-mbuibă ca flămânzii toamna
din porumbiştea neculeasă de ţăran …
şi tot mai rară-ţi creşte iarba
printre spinii verii,
iar sălcii prinse-n dâlme te plâng,
dar în zadar …
Tu ai şi „cruci” pe cer şi cruci
în cimitire,
ce se-nmulţesc acum prin satele
ce pier,
când mulţi copaci, de noul vânt,
blestemul tău, căzând
zăpor de suferinţă,
se vor sicriul tău …
Şi-ţi cresc din ploaia nopţii
peste frunte „şerpii”
şi râuri scurg veninul lor
în marea-ţi de dureri …
la serile albastre de tăcere plâng
bătrânii în van, ducându-se te duc
doar ca să mori cu ei …
Ţi se-n înmulţesc „năpârcile”
în taină,
iar gloata ţi-i muşcată,
e-n groaznice dureri, de ieri …
şi mulţi ţărani îşi dau hectarul
pe-o para,
la zar primit,
de s-ar scăpa de el …. e greu …
Au ruginit piroanele din porţi
ce cad din balamale, iar carele
nu ies din curţi,
nici se întorc din ţarini...
se-mpodobesc ferestrele în colb
şi în paianjeni
şi-n vatra stinsă de cătun,
în sihle se-ntorc anii …
Ciulinii cresc în şes,
se-ntrec cu mărăcinii
şi-ţi bate „Traista goală”,
de mulţi ani a pustiu;
La Râul Vadului închizi devreme ochii şi casele se urlă în steu
din senin …
Şi vin străinii, ca să-ţi vindem totul,
în a-ţi grăbi pieirea;
să-ţi verse sărăcia în sacul ce ţi-e gol;
ei vâră-n sacul lor
pân-l-or tixi nebunii, noi,
să cerşim la poduri pentr-un leu …
La subsiori, pe trup, pădurile îţi tund,
de poale te despoaie,
în alte părţi virgine putrezind,
dar cresc acum vârtos,
vânjoşi din gropile din drum
stejarii de care să te sprijini,
să nu apleci de boală,
nici de vânt …
Că pomii tăi, bătrânii, de rod lipsiţi,
s-or altoi de vreme,
spre a-nflori noi stele din muguri rubinii
şi-n gând de vindecare
îţi înmulţească zorii, izvoarele prunciei,
să-ţi ieşi din agonii !!!…
