vineri, 6 ianuarie 2012

literatura, iason, gheorghe apetroae sibiu

IASON



IASON

 gheorghe apetroae sibiu

 Înflorite-s orhideele în grădina Herei,
iar tu, Melissa, ca o albină harnică,
 însufletită de parfumul lor,
 de multe culori , în aprinse aurore,
le sorbi , cum a lui, Ambrosia, nectarul …

El rupe, din miezul copt al verii
 gândurile false şi le ascunde în poeme ….,
 Dintr-un început de umbre, cerul,
 în nestemate de genune şi-a deschis,
largi, porţile luminii, spre recile Selene…

 O încântă , cu simfonii de culori clipocite
 în havuzele serilor ei şi cu prima zi
îşi scaldă irişii … Marea
cu valuri reci, în abisale petreceri,
 cântă pe culori, ultimului anotimp
 simfonia re-facerii primei zile a vrerii….

 De semne pe treceri, ruginesc frunzele ,
 dansând, pe susurul de izvoare,
 în Ea şi pe ritmul secundelor, în clepsidră …
cu dreapta Mellisă, fine balsamuri…
Sub abisul ametist al profeţiei Sibyllei ,
 împărăţind, în nopţi de ne-linişti,
copilăria

 mai aprope de El, liră lui Helios,
 plecatului, demult, din grija lui Chiron,
 şi-ntors pelerin din drumul la Colchis Iason ,
în Corinth, înşelând pe Medea,
în Iolcus, o închină pe a lui, Ambrosia...
 În oricare şi orice asfinţit e un Argus…

Ziditorul e vesel, învelit în purpură
şi mereu scutură din cer, stelele …
În olul lui de lut, le adună, seminţe
 apoi le seamănă veşnicia pe ţarină…
cu-vânt, cântec, poveste şi lacrimă
 se prefac în idei, în geamăt de plug...

 Iar tu ţi-ai închis calea amurgului,
mai aproape de sufletul lutului,
 aproape de sânii flăcărilor stinse
 mai aproape de oasele descărnate
ale părinţilor,
 de tidvele în care cresc şi se căiesc
 umbrele cerului, albi, crinii tăi
 de dupa moarte… mocnind , în tine, eternitatea!…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu