Recviem

tatălui meu,

Din fereastra violetă,

un ciob cristalin alunecă,

crucifix alb, tatălui meu …

Florile,

fiori să-l acopere

cresc statornice

printre cetăţile

de pomi răsleţi

încrinate pe dealuri …

În fereastra de violet,

cu prelingeri vii

de cuvinte,

revin să astâmpăr,

ţărânei dogorâte

de sărutul mamei,

setea de întoarcere,

să admir

zambila ultimei primăveri

în culorile trecerii;

crinii şi lăcrimiorele

cu ochii înecaţi

în sărutarea din urmă …

La masa florilor,

lângă crucifixul alb,

martor statornic

al tatălui meu,

petrec amintirile

şi ascult

curgerea placidă

a nimicniciei

peste ne-nceputuri ..…