” REVEDEREA DIN ZORI ”
ÎNTOARCEREA LA ALTARUL COPILĂRIEI
La Altarul copilăriei, întors, cânţi bucurii
cerului, cum şi atunci de ei neînţeles,
priceasne lungi cu glasuri de izvoare…
buciumi ecoul undelor vii în flăcări,
stâncilor vii, pe aceeaşi trecătoare...
În „El” ademeni inima caldă a stelelor,
pe care le cobori din cinabrul bolţilor,
pe lunci, păstorindu-le printre " plopi,"
ca un Cirene, turma-n plutire prin vreme,
ajunsă-n trecere pe tremurate semne...
La aceeaşi , luceferii palizi mângâiaţi
de vreri , în aceeaşi atingere, sângele
le ţâşneşte imnic, din havuzele zării...
întronizând în ei dragostea de zbor,
o celestă împreună prelungă plimbare
în cântec de dor în dor, iubirile astrale,
solare lumini în vorbe de ninsoare,
dans celest cu rodul din ogor, al gliei,
din ce i-ai dat, să nu îi ceri copilăriei....
Zăpezile topite-n vis de flăcări le petreci
prin inima-ţi vernală, la un bătrân altar
copilăria-n cer şi - n crinii ce-i culegi
buchete de reci graţii fidele, le-nteţeşti
mai mari trăiri, cum altor, gândul insomniei…
Şi azi ucizi cu irişii tăi verzi, zglobii,
alţi cântători treziţi sub streaşini alunii:
prelinse lacrimi reci din obosite gene
pe faţa norilor în tunet blues, vremii,
în semn lazur- cian , de o revoltă-a ierbii!…
Te mângâie-n vorbiri, ca brizele-n senin,
iar semnele citite de multa lor lumină
cu-vinte se mai rup, la-atingerea de filă!…
pe când, din zăpezirea ce o mistui greu,
în ardere-nfloreşti privirea rece-a Lunei...
Când zarzări, în noi primăveri, mai plâng
cu florile-n ninsori pe umerii lor goi,
amorul tău de cerb sălbatic, în aprilie!…
Când alte stele mângâi înspre zborul zilei
şi de nelimite-n rodiri , te bucuri şi acum,
în farmec, adâncind altarul cer în tine,
izvoarele-ţi, zorind fantasmele copilăriei …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu