ELEGII ÎN IMAGINI
Gheorghe Apetroae Sibiu
VISUL PRINCIAR
Un stol de îngeri blonzi , zburând
din raiul de miracol sfânt
cu chip de dimineaţă pe abis,
în căutarea altei lumi, ajung
în somnul prinţului prelung...
ei liberi se unesc şi ard
în Tot, cum puii pasării
golaşi, rămaşi în cuib
ce-şi uită ghearele fragile
a şile-nfinge-n re-simţiri
şi cad,
aşa cum umbra-n Tot,
pe marea cristă...,
prinţul în vis îşi spânzură
de alte valuri
un gând cu chip de pelerin
şi vrerile-n sublime infinite
giuvaiere,
pe degetul de gheaţă-al stelei
prin haosul de trecere
prin vreme ...
Doar, de palat, mai berbi, poeţii,
verv princiar în toate zămislind
cu-acel elan jertfelnic unei vieţi
depline-n vers şi plagiindu-l...
Lung, visul prinţului din turn
în chipul pur al sfintei veşnicii
i-l întrerup din calea lungă
ca pe al iernii anotimp,
în zorii clipei aurei în ceaţă
acum în cor, cocoşii levantini...
o spaimă-n sine îi ascund
tragismul trecerii târzii
în cântecul de dimineaţă!
l-acoperă cu glasul serii
al pietrei-talisman din vis -
un cer în malachiu, cuprins
împodobit de ani şi kerii...
şi tot purtat de visul zării,
el, soarele, pe cer grăbit,
se retrezi un pelerine în prinţ,
spre liniştea adâncă a plecării...
de solitudine-i iubit,
„nimic din jur ne-semănând
cu El, smarald în ankerit,
făptură-a valului pornit -
un zbucium din dorinţa mării...
Gheorghe Apetroae Sibiu
VISUL PRINCIAR
Un stol de îngeri blonzi , zburând
din raiul de miracol sfânt
cu chip de dimineaţă pe abis,
în căutarea altei lumi, ajung
în somnul prinţului prelung...
ei liberi se unesc şi ard
în Tot, cum puii pasării
golaşi, rămaşi în cuib
ce-şi uită ghearele fragile
a şile-nfinge-n re-simţiri
şi cad,
aşa cum umbra-n Tot,
pe marea cristă...,
prinţul în vis îşi spânzură
de alte valuri
un gând cu chip de pelerin
şi vrerile-n sublime infinite
giuvaiere,
pe degetul de gheaţă-al stelei
prin haosul de trecere
prin vreme ...
Doar, de palat, mai berbi, poeţii,
verv princiar în toate zămislind
cu-acel elan jertfelnic unei vieţi
depline-n vers şi plagiindu-l...
Lung, visul prinţului din turn
în chipul pur al sfintei veşnicii
i-l întrerup din calea lungă
ca pe al iernii anotimp,
în zorii clipei aurei în ceaţă
acum în cor, cocoşii levantini...
o spaimă-n sine îi ascund
tragismul trecerii târzii
în cântecul de dimineaţă!
l-acoperă cu glasul serii
al pietrei-talisman din vis -
un cer în malachiu, cuprins
împodobit de ani şi kerii...
şi tot purtat de visul zării,
el, soarele, pe cer grăbit,
se retrezi un pelerine în prinţ,
spre liniştea adâncă a plecării...
de solitudine-i iubit,
„nimic din jur ne-semănând
cu El, smarald în ankerit,
făptură-a valului pornit -
un zbucium din dorinţa mării...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu