Omagii
soţiei,
De graţie , eşti suflet celular...
un ne- răgaz al mâinilor zăpezi,
sporind lumina-n dimineţi
cu chip senin, astral…
Din tot ce dai nimic nu ceri,
atunci când semeni primăveri,
vii flăcări grele de poveri
la cheiul încercat de val…
Tu , aură de neam, eşti vrere,
copiii, flori pe braţe creşti...
la viitor eşti arbore de vieţi
şi gloria simţirilor materne!....
Tribuna, nr. 9517 din 10.03.1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu